După o pauză de șapte ani, Enya, irlandeza cu voce de înger, se întoarce cu un nou album: Dark Sky Island. Albumul are ca punct de inspirație Sark, o mică insulă la doar 130 km depărtare de Coasta de Est, unde lipsa traficului și a iluminatului stradal fac din acel loc unul perfect pentru a privi cerul înstelat. Stelele reprezintă o temă  veche pe care cântăreața o folosește în melodiile sale. Aceasta este nelipsită de pe Dark Sky Island, unde, în melodia „The Humming”, vocea blândă a Enyei ne spune: “Și toate stelele fără nume/ Și tot cerul care arată la fel/ Și toti norii care se sting și apoi/ Apoi totul o ia de la început.” – “And all the stars without a name/ And all the skies that look the same/ And all the clouds that fade and then/ Then all of this begins again”. În melodia care dă nume albumului, „Dark Sky Island”, Enya enumeră numele stelelor și constelațiilor: „Capella, Auriga, Eta Carinae, Sagitta, Aquila, Alpha Centauri”, care veghează asupra micuței insule Sark și ne îndeamnă să ascultăm vocea mării: “Listen to the waves speak up/ The blue voice of the sea” ce o înconjoară.

Vocea blândă, feerică, prezentă pe tot parcursul albumului, invită la calm și elimină orice stare de panică si neliniște, în timp ce stilul ei clasic și pronunția clară invită ascultătorul spre contemplare.

Enya reflectă și asupra trecerii timpului, ce reprezintă o barieră în calea iubirii în balade precum: “I Could Never Say Goodbye” și “So I Could Find My Way”, iar pulsațiile inimii pot fi auzite în ritmul trepidant din melodia „Even In The Shadows”. Indiferent dacă ritmul este stabilit de sintetizatorul pe care Enya îl folosește sau dacă este dat de vocea sa, cum se întâmplă în melodii ca celebra “Orinoco Flow” sau cea de pe acest album, “Echoes in Rain”, emoțiile trasmise sunt puternice și vin în pas grăbit. Sentimentul care se evidențiază este reprezentat de simpla bucurie de a trăi, chiar o nerăbdare de a alerga prin viață. Toate piesele de pe albumul Enyei se împletesc pentru a construi imaginea insulei Sark, dar și sentimentele trăite în acel loc intim, învăluit în armonie, liniște și mister. Albumul Dark Sky Island este plin de viață, este viața însăși. De asemenea, cuvinte ca: îndepărtat, misterios, rece, dar mângâietor pot fi folosite pentru a descrie albumul. „The Humming…” înglobează toate aceste cuvinte prin versurile „Și toate vânturile sunt ca un sărut/ Și toți anii ca un inamic/ Și toate momentele se afundă în negură/ Și totul e praf, să-ți amintești asta” – “And all the winds are like a kiss/ And all the years are nemesis/ And all the moments fall in mist/ And all is dust, remember this”.