Al patrulea album solo al chitaristului David Gimour apare la mai puțin de un an de la ultimul album Pink Floyd, “The Endless River”. David Gilmour reușește la fel de bine așa cum o facea și cu Pink Floyd să poarte ascultătorul într-o altă călătorie de fiecare dată când ascultă același album. Cu Pink Floyd, Gilmour a demonstrat că nu există limite în ceea ce poți să faci în muzică. A demonstrat că un album poate avea o poveste şi un fir narativ, că poţi să introduci pasaje de haos psihedelic, orchestraţie, solo-uri de saxofon, cor, părţi vorbite şi să sune bine. Cât despre saxofon, Gilmour învață să stăpânescă și acest instrument, pe lângă chitară și cunoștințele sale de chitară bas, tobe și clape.

“Rattle that lock” reprezintă o altă reușită pentru artist. Albumul vine cu același aer Pink Floyd, dovadă fiind melodiile “A boat lies waiting”, care se aseamănă foarte tare cu “Us and them” de pe legendarul “The dark side of the moon”, și “Today” caracterizată de un ritm groovy și de un mesaj pozitiv, plin de lumină. Pe album se evidențiază și influențele de jazz și blues, prin melodia jazzy “The Girl in the Yellow Dress”. Mai mult, soția sa, Polly Samson, a contribuit masiv la scrierea versurilor, punându-și și ea amprenta asupra albumului lui Gilmour. În melodia “In any tongue”, David Gilmour ne spune că știe că tristețea are același gust indiferent de limba vorbită – “I know sorrow tastes the same on any tongue”. Această melodie dar și intrumentala “And then…” , dominată de solouri de chitară, consider că sunt încărcate de o sensibilitate aparte, că reprezintă miezul albumului.  Pe lângă aceste două melodii, m-au mișcat versurile din melodia amintită mai sus, “A boat lies waiting”, unde Gilmour ne spune “What I lost was an ocean” – Ce am pierdut era de mărimea unui ocean.

Pe lângă melodiile care mi-au ținut sufletul încălzit, mai pot menționa și “Rattle that lock”, melodia care denumește albumul și de care m-am îndrăgostit deja, este plină de ritm, te acaparează și fără să-ți dai seama te trezești fredonând versurile și mișcând din picior. Fără îndoială, David Gilmour reușește să rezume o viață de om, plină de trăiri și sentimente, în numai 50 de minute de album și, fără îndoială, “Rattle that lock” reușește să deschidă lacătul și să-ți intre la suflet.