Marți, 1 februarie 2017,  ziua în care am experimentat o paletă largă de sentimente într-un timp foarte scurt. Am trecut prin mânie și supărare și am închis cercul cu fericire și extaz, ciclul repetându-se la nesfârșit. Am crezut că sunt într-un vis, numai acolo mi se întâmplă asta. ” Marțea neagră” a început odată cu aflarea veștii că actualul Guvern al țării noastre a adoptat la ceas de noapte o ordonanță de urgență care readuce România în epoca antedecembristă. Un film cu bucle temporale mi s-a desfășurat în fața ochilor, iar gândul mi-a fugit la o poveste relatată de o persoană dragă mie. Când era de vârsta mea obișnuia să poarte părul lung, până la umeri și să-și miște capul pe ritmurile melodiilor “Back in Black” (AC/DC) și “Child in Time” (Deep Purple). Vremurile nu-i permiteau atâta libertate, își îndesa cârlionții sub căciulă ori de câte ori era nevoit și asculta pe ascuns Radio România Liberă. Într-o zi a fost întâmpinat de Securitate, nu avea viză de flotant așa că voiau să-l urce în dubă și să-l tundă, eventual să-l și rețină. A avut noroc, o domnișoară care era prietenă cu el și se întâmpla să-l cunoască și pe unul dintre milițieni se afla în zonă și a urmărit toată întâmplarea. A strigat că-l cunoaște, că sunt prieteni și că poate să garanteze că este un om bun, insistând totodată să-l lase să plece. A fost salvat atunci, a trecut și prin Revoluția de la 1989, iar acum asociază acele vremuri sumbre cu melodii precum: “Imnul Golanilor”(Cristi Paturca), “Vino Doamne” (Valeriu Sterian), “Vinovații fără vină” (Pasărea Colibri), „În umbra marelui URSS„ (Phoenix).  Și pentru mine a existat o melodie zilele acestea care a însemnat la fel de mult, „On a Tuesday” de la Pain Of Salvation.

Imagini pentru pain of salvation

Muzică, furie și politică

Muzica a constituit mereu un pilon de susținere a acțiunilor oamenilor, de consolidare și definire a sentimentelor și a avut un mare impact în fiecare decadă a societății. Cunoaștem  că muzica are proprietăți terapeutice și că ajută mulți oameni să treacă peste periodele grele din viață. Muzica este și o formă de răzvrătire împotriva sistemului, așa a apărut rock-ul, dar și punk-ul anilor 70. Pink Floyd este prima formație care imi vine în minte, iar principala formă de protest abordată de aceștia este melodia „Another Brick in the Wall”. Mai apoi, formația de punk rock Green Day care a abordat în versurile subiecte cu caracter politic și social. Melodii precum „99 Revolutions” care se referă la controlul marilor corporații asupra lumii într-un mod în care avantajează o anumită minoritate, producând astfel inegalitate între cetățeni, sau „Holiday” care compară mandatul președintelui George W Bush cu cel al lui Adolf Hitler. „American Idiot” este despre cum media, din diferite interese politice, manipulează oamenii prezentându-le minciuni. Toate acestea au fost compuse pentru a întări acest sentiment de luptă.  De asemenea, nevoia de exprimare a revoltei, a conflictului interior și de exteriorizare a furiei a condus la formarea subgenului hardcore punk caracterizat de un ritm mai agresiv. Prin îmbrățisarea curentului și prin recunoașterea muzicii ca fiind un simbol al schimbării sociale de către tot mai mulți ascultători, a dus în anii 80 la apariția thrash metalului, un gen extrem care are ca reprezentanți pe Metallica, Slayer, Megadeth și Anthrax. Mai mult, formațiile de hardcore au început să experimenteze pe măsură ce carierele acestora s-au dezvoltat în anii 80 și au creat rock-ul alternativ. Asemenea formațiilor de punk și de metal extrem, unele formații de rock alternativ își exprimau credințele politice prin intermediul versurilor. Trupa R.E.M  reacționează cu ajutorul muzicii la mediul politic conservator din acea perioadă când președintele Ronald Reagan era la putere. Albumul „Document” apărut în anul 1987 este reprezentativ pentru situația politică din acea perioadă, melodii ca „Welcome to the Occupation”, „Exhuming McCarthy” și „It’s the End of the World as We Know It” sunt caracterizate de versuri sugestive scrise de solistul Michael Stipe.

Metafora și sentimentul

Mesajul transmis de o melodie cu o compoziție încărcată metaforic, se schimbă deseori în funcție de starea ascultătorului, de contextul social și de momentele importante care traversează societatea la un moment dat.  Toate  acestea fac posibilă interpretrarea lirică variată a unei melodii și o fac să fie potrivită în mai multe situații. Așa s-a întâmplat cu albumul „In the Passing Light of Day” al trupei Pain of Salvation care reprezintă o contemplare asupra morții și este inspirat din experiența solistului Daniel Gildenlöw care s-a aflat în 2014 la un pas de moarte, dar  pe care ascultându-l l-am asociat cu evenimentele petrecute marți și cu stările pe care le-am resimțit atunci. Materialul discografic m-a impresionat prin intensitatea emoțională și prin abordarea unică a unui metal progresiv presărat cu nuanțe de metalcore. Instrumentalul este puternic, o bestie feroce care își trage sufletul scurt, de câteva ori, înainte să se năpustească din nou asupra noastră. Printre cuvintele care descriu cel mai bine albumul se numără: rece, crud, agonizant, o licărire slabă a speranței. Albumul ne scufundă in adâncimile durerii umane, făcându-ne să trăim un amalgam de sentimente sfâșietoare, dar oferindu-ne în același timp o rază de speranță.

Imagini pentru pain of salvation in the passing light of day

Astă-seară dansăm în familie

Audiția albumului este una istovitoare, dar palpitantă. „On a Tuesday” se remarcă prin acorduri intermitente și reprezintă debutul poveștii pe care Daniel Gildenlöw  dorește să ne-o spună “I was born in this building/  It was the firstTuesday I’d ever seen /And if I live to see tomorrow/ It would be my Tuesday number: 2119”. Vocea ridicată a solistului Daniel Gildenlöw pe refren mimează perfect disperarea unui om care se află pe patul de moarte. Ascultătorul resimte și el prin intermediul melodiei toată experiența unui muribund, de la frigul și mirosul din spital până la frică, singurătate și agonie. “Tongue of God” trece neobservată pentru mine pentru că știu că urmează “Meaningless”, probabil cea mai emoționantă melodie de pe album, această emoție fiind amplificată de backing vocals-ul superb realizat de chitaristul Ragnar Zolberg. Se întâmplă la fel și cu “Silent God” în așteptarea nerăbdătoare a “Full Throttle Tribe”. Odată cu depresia își fac loc și o serie de întrebări : “Are you true? True to me or you… Are you free? I thought I used to be… Are you mine? You know I’ll always be… Are you happy? Well…” După lungi căutări a unui răspuns și a lui Dumnezeu,  în melodia “Reasons”  muribundul își îmbrățișează soarta și își invită și partenera de viață să i se alăture: “With me, I promise you will see/ Things that your friends never get to see”. În structura piesei sunt inserate pasaje cu schimbare neașteptată de ritm, pasaje prezente și pe “Full Throttle Tribe” și “In the Passing Light of Day” și realizate de noul toboșar al trupei Leo Margarit. Această forță a tobelor conferă albumului o mai mare intensitate. “Angel of Broken Things” începe cuminte și se aseamănă cu soundu-l trupei de rock alternativ Elbow, ca mai apoi să fie mijlocită și sfârșită de un solo interminabil și magnific de chitară. Piesa care încheie și poartă numele albumului aglomerează toate emoțiile resimțite până în acest moment în cele 15 minute și jumătate ale sale. Versurile vorbesc de la sine, iar cel ce până acum  își aștepta moartea acum începe să se stingă ușor ușor: „Watching the colors turning gray/ Like the passing light of day”. Și pe măsură ce lumina candelelor pălește ascultătorul realizează că a fost martorul unuia dintre cele mai bune albume marca Pain of Salvation.