Unei mari majorități a țărilor din Orientul Mijlociu, din nefericire, nu îi sunt oferite suficient de multe oportunități pentru a se bucura în mod deschis de muzica mai heavy precum celelalte țări. Și, din acest motiv, cred că este important să scoatem în evidență modul cum formațiile Orientului Mijlociu influențează scena metal la nivel global, atrăgând atenția asupra talentului care este oprimat într-o zonă în care oamenii nu primesc cu brațele deschise acest gen.

La începutul anilor ’70, muzica progresivă era un fenomen tânăr în Europa, cu precădere în UK, în timp ce, în Orientul Mijlociu luau naștere timid primele trupe de progresiv. Turcia i-a avut pionieri pe muzicienii Baris Manco și pe Erkin Koray, alături de trupa Mogollar ale cărei influențe moderne de folk fac din aceasta un Jethro Tull al Turciei. O trimitere la fel de populară este realizată la începutul anilor 80 de trupa Asia Minor, luând o întorsătură mai neobișnuită în ceea ce privește genul popularizat de Camel. Aceștia abordează un rock instrumental cu influențe etnice și folk, folosindu-se cu precădere de instrumente precum flaut, chitară și clape. Asemeni Turciei, Israelul deține o ofertă mai generoasă de trupe în zona muzicii progresive a perioadei, comparativ cu alte țări din Orientul Mijlociu. Printre aparițiile anilor ’70 pot menționa progresivul simfonic al formației Atmosphera, jazz rock/ fusion-ul celor de la Zingale și rock-ul progresiv al celor de la Tamouz. Alte țări care au participat la scrierea istoriei rock-ului progresiv oriental sunt Iraq, prin munca lui Al Basim, Liban cu Rabih Abou – Khalil și țara insulară Bahrain cu trupa Osiris. Aceasta din urmă se remarcă prin puntea pe care o construiește între elementele împrumutate de la Camel și Genesis, albumul autodenumit lansat în 1982 meritând să se bucure de mai multă atenție din partea ascultătorilor genului.

Istoria se scrie în continuare cu trupe înființate în perioada anilor ’90 și 2000, iar în playlistul muzicii progresive curg melodii din sfera arabo-musulmană.

Turcia reușește să țină pasul cu timpul și să dispună chiar de trupe care se bucură de succes internațional. Printre acestea se numără Hope to Find din Eskisehir, formată în 2003, care a urcat pe scenă alături de Riverside, și Gevende din Esquiceir, formată în 2000, care a bifat colaborări cu muzicieni internaționali precum clarinetistul german Tobias Klein și chitaristul francez Damien Cluzel. Alte formații turcești care mi-au atras atenția sunt Aqua Talk cu albumul “Whatever Tickles Your Mind” care m-a făcut să-mi doresc mai mult material discografic din partea lor, și Comma Band cu ale lor prestații live excepționale pe care le găsiți pe YouTube pe canalul acestora. La fel ca Turcia, scena din Tunisia reunește atât formații locale ca Ursula Minor (psychedelic/ space rock), Vielikan(death metal progresiv), cât și cunoscute la nivel internațional cum este Myrath (metal progresiv). Iranul ne încântă cu o trupă de post-rock numită Across The Waves, înfiintață în 2010, iar Siria are și ea muzicienii săi pricepuți, o parte din ei cântând la trompetă, fluier, chitară, oud sau alte instrumente specifice orientului sub numele Wasaya, un proiect ce a luat naștere în 2014. Israel îi are pe Hai Meirzadh care surprinde cu un progresiv eclectic, trupa Ahvak care abordează un avant-garde cu tendință progresivă și, bineînțeles, pe Orphaned Land care combină elemente evreice, arabice și vest asiatice. Solistul Orphaned Land, Kobi Farhi, recomanda într-un interviu pentru Metal Sucks și alte trupe de metal din Israel precum: Amaseffer, The Fading, Distorted, Whorecore, Betzefer, Usless ID, Spawn Of Evil, Eternal Grey și Arallu.

Orphaned Land este printre primele trupe de metal oriental, fiind înființată în anul 1991. Aceasta a suferit mai multe schimbări de componență, a luat o pauză între 1997 și 2001, și a făcut tranziția de la o trupă obscură de death metal melodic promițătoare către una de metal progresiv oriental de mare anvergură. În urma acestora, se pare că Orphaned Land a găsit rețeta potrivită pentru publicul consumator de gen. Dovadă stau recenziile pozitive realizate pentru noul album Unsung Prophets & Dead Messiahs, dar și nota de 9,5 primită din partea Metal Injection și Metal Wani.

Asemeni tunisienilor de la Myrath, Orphaned Land doresc să transmită un mesaj de pace și torență prin intermediul versurilor. Chiar în 2010 trupa a primit premiul pentru pace din partea Instabul Commerce University pentru contribuția pe care au adus-o relației dintre musulmani și evrei. În această manieră este deschis și albumul, cu “pace”, sub forma unei voci feminine calde care seduce ascultătorul în melodia “The Cave”, o compoziție dinamică și deloc predictibilă. Aceasta impredictibilitate este dată de instrumentele tradiționale cu corzi folosite, de inflexiunile vocale, și de corul de fundal triumfător, care conduc către punctul culminant, vocea guturală a lui Kobi Farhi. Umătoare melodie, “We do not Resist”, ușor atipică genului abordat de Orphaned Land, posedă un sound întâlnit și la trupa Rammstein. Piesa nu se abate însă de la identitatea formației, în ea regăsindu-se și elementele menționate anterior pentru “The Cave”.

În a treia melodie, “In Propaganda”, versurile nu spun prea multe, însă intrumentalul, de-a dreaptul fermecător, vorbește de la sine prin ritmurile orientale executate la chitara clasică. Acestea se continuă și pe “All Knowing Eye” care este una dintre melodiile mele favorite. Motivul constă în surprinderea pasajului de la minutul 01:12 unde solistul Farhi captează cu vocea sa caldă atenția ascultătorului, pentru ca în final să-l zguduie de tot cu solo-urile infinite de chitară. Versurile ating și ele o coardă sensibilă, vorbind despre durerea pricinuită de război, cu toate rănile deschise, dar totodată, păstrând speranța vie: “Angels fell, fell and died/ Yet still remain those chains of you and I/ Sacred saints, all crucified/ Where is that hidden key they could not find?”.

Yedidi este numărul oriental tradițional, în timp ce, “Chains Fall to Gravity” este compusă după rețeta tradițională prog: sound floydian, cu atmosferă Porcupine Tree și un solo de chitară executat de un membru Genesis, Steve Hackett. Următoarea melodie, “Like Orpheus”, pune în evidență două voci care se completează una pe alta, inflexiunile vocii lui Kobi Farhi cu vocea pătrunzătoarea a lui Hansi Kursch, vocalistul Blind Guardian. Aceasta este discutabil cea mai catchy bucată muzicală de pe “Unsung Prophets & Dead Messiahs”, pe mine atrăgându-mă, spre exemplu, prin refrenul executat de Hansi și prin linia de bass care se aude la secunda 41.

Alcătuită dintr-un instrumental superb acompaniat de cor, a opta melodie de pe album, “Poets Of Prophetic Messianism”, este, așa cum reiese și din titlu, un adevărat poem. Fiind introduse de tânguirea unei viori, instrumentele specifice orientului capătă aici rolul principal și fac din acest poem un basm folcloric citit într-o noapte arabă. Povestea se continuă pe “Left Behind” cu acorduri de chitară fermecată, dar, se face o pauză la fiecare riff metal. Este genul de melodie care te invită la dans și, în același timp, te face să dai din cap pe ritmurile de tobe și de chitară heavy.

“My Brothers Keeper” este un exemplu de melodie foarte bine scrisă. Versurile vorbesc despre marii profeți morți care au eșuat pe parcursul istoriei și despre revoluționarii care și-au pierdut viețile pentru binele omenirii, ducând astfel ascultătorul la granița dintre nuanțe, între lumină și întuneric. Instrumentalul este puternic, dar de data aceasta chitara este vedeta. Un alt bun exemplu este “Take My Hand” care se prezintă în prima parte sub forma unui discurs despre război și natura puterii absolute. Acesta este urmat de un solo grandios și de îndemnarea solistului la unire, rostind: „Prinde-mă de mână!”

Aproape de sfârșitul materialului discografic, pe “Only The Dead Have Seen the End of War”, Orphaned Land decide să se întoarcă la origini, folosindu-se de vocea supărată a solistului Tomas Lindberg de la At the Gates pentru a ilustra mânia și dezgustul față de război și de situația actuală a Israelului. The Manifest – Epilogue încheie albumul cu un solo de chitară și un pasaj din romanul “1984” de George Orwell  “ If you want a picture of the future, imagine a boot stomping on a human face forever, the moral to be drawn from this dangerous nightmare situation is a simple one, don’t let it happen”.

“Unsung Prophets & Dead Messiahs” este un album reușit, care arată bine în discografia Orphaned Land, alături de „Mabool” (2004) și „The Never Ending Way of ORWarriOR” (2010). Deși personal nu mi-a plăcut așa mult comparativ cu „Tales of the Sand” sau „Legacy” de la Myrath, tind să cred că merită câteva audiții din partea fanilor de progresiv cu influențe orientale și elemente death metal.

Surse:

http://www.progarchives.com

https://mideastunes.com/